Proiectul de lege privind amnistia și grațierea a fost respins, decizional, de Camera Deputaților

Proiectul de lege privind amnistia și grațierea a fost respins, decizional, de Camera Deputaților
Publicat: 28/08/2019, 12:23

Deputații au respins inițiativa cu 177 „pentru” respingere, un vot împotrivă și două abțineri.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, în unanimitate, un raport de respingere proiectului legislativ privind amnistie și grațiere.

PSD și ALDE au stabilit, într-o ședință de coaliție avută săptămâna trecută, respingerea proiectului de lege privind amnistia și grațierea în Parlament

Pe 29 mai 2018 , inițiativa a fost adoptată tacit în Senat.

Proiectul de lege pentru abrogarea amnistiei și grațierii prevede că „nu pot fi aleși în organele administrației publice centrale și locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României, cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”, în completarea adusă articolului 37 din Constituție cu un nou alineat 2¹.

O altă modificare viza interdicția președintelui României de a acorda grațiere pentru infracțiuni de corupție: „Președintele României îndeplinește următoarele atribuții: acordă grațierea individuală; nu poate acorda grațiere pentru infracțiuni de corupție”, potrivit modificării aduse articolului 94, litera d din Legea fundamentală.

În forma în vigoare, articolul 94, litera d). face referire doar la atribuția președintelui de a acorda grațiere individuală.

Referitor la proiectul de lege pentru abrogarea amnistiei și grațierii, Ciolacu transmite că termenul pentru depunerea raportului este 4 septembrie 2019, adică în prima săptămână a sesiunii ordinare a Camerei. Social-democratul își dorește ca la orice dezbatere cu privire la justiție să fie prezente în mod obligatoriu instituțiile implicate, asociațiile magistraților și societatea civilă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel...